Un grav accident de circulație cu trei autoturisme implicate a avut loc astăzi pe raza localității Dănila DN2.
Datorită numărul mare de persoane implicate, din primele informații 10, pentru gestionarea eficientă a intervenției, începând cu ora 11:18, la nivelul județului Suceava s-a activat planul roșu de intervenție.
Intervin pompierii militari cu patru ambulanțe SMURD B2, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, două ATPVM (autospecială transport personal și victime multiple) cu sprijinul a două echipaje SAJ (B și C).
În eveniment au fost implicate 10 persoane, trei dintre acestea (femei), cu diferite politraumatisme, conștiente și cooperante, sunt monitorizate de către resursele medicale trimise la fața locului. Dintre cele trei persoane evaluate, două au fost transportate la UPU Suceava. Cea de-a treia persoană a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
sursa NewsBucovina