Bucuria venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu a fost împărtășită astăzi, 29 decembrie 2023, și vârstnicilor pentru care casă și acasă este acum Mănăstirea Bogdănești. Întâmpinați de protos. Pamvo Dima, starețul așezământului monahal și coordonatorul Centrului pentru vârstnici, copii ai Așezământului „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, îmbrăcați în frumosul port popular românesc, au povestit în glas de colindă despre Întruparea Celui Care a venit în lume ca să o mântuiască, reușind astfel să aducă zâmbete și lacrimi de fericire pe chipurile bunicilor singuri. Tinerii din cadrul centrului au fost însoțiți de arhim. Iustin Tănase, consilier al Sectorului de Asistență Socială și Medicală și director al așezământului, și de pr. Vasile Cruț, director de departament în cadrul aceluiași sector.
Recitalul de colinde s-a încheiat cu tradiționala urare La mulți ani!, dar și cu o surpriză pregătită de copii ai numeroasei familii care se află sub ocrotirea celui care a fost ales Episcop de Rădăuți spre sfârșitul secolului al XIV-lea, Sfântul Leontie. Aceștia, alături de darul muzical, le-au oferit bunicilor pachete cu fructe și dulciuri.
La final, delegația Centrului Eparhial a vizitat una dintre clădirile centrului, cunoscută sub numele de Casa bunicilor, care urmează să beneficieze de un amplu proces de renovare și consolidare, proiect atât de necesar, dar foarte costisitor.
Întrucât dintre cei aproape 100 de vârstnici majoritatea reprezintă cazuri sociale, iar 45 dintre aceștia sunt imobilizați, așezământul se confruntă cu numeroase probleme financiare.
Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, arătată prin jertfa față de aproapele, cei care doresc să se alăture acestor acțiuni umanitare ale mănăstirii prin care acești vârstnici să beneficieze în continuare de un cămin în care să se asigure toate condițiile unui trai decent sunt îndemnați să doneze în contul:
IBAN: RO76RZBR0000060023896527
Titular: MANASTIREA BOGDANESTI
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift banca: RZBRROBU
Protos. Pamvo DIMA – 0757 607 453
Între realizările anului 2023, An omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, amintim dotarea cabinetului medical al centrului, fapt prin care au fost optimizate asistența medicală permanentă, precum și evaluările medicale periodice, efectuate de o echipă de specialiști. Tot în acest an, personalul centrului a urmat cursuri de calificare.
O atenție deosebită este acordată și alinării sufletelor bunicilor singuri, în biserica Mănăstirii Bogdăneștii fiind săvârșită zilnic Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Vârstnicii găzduiți aici se bucură și de Taina Sfântului Maslu săvârșită de mai multe ori pe săptămână, slujbă prin care se înalță rugăciuni pentru mijlocirea harului pentru primirea vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, periodic, bunicii fără familie sunt și pelerini la bisericile și mănăstirile eparhiei.
Scurt istoric
Bogdan I, cel care este considerat întemeietorul Moldovei, alături de doamna Maria, a înălțat în anul 1363, în satul Bogdănești, o biserică al cărei ocrotitor a fost ales Sfântul Ierarh Nicolae, dar sfântul locaș nu a rezistat mai mult de 150 de ani din cauza năvălirilor și asediilor tătare. În secolul al XVI-lea, domnul Petru Rareș hotărăște ca ultimele odoare rămase să contribuie la întemeierea Mănăstirii Râșca, aflată în apropiere.
O lungă perioadă de timp s-a încercat revigorarea vieții monahale în Bogdănești, dar abia în anul 1994, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, la inițiativa pr. Gheorghe Loghinoaia, pe un nou amplasament, a fost așezată piatra de temelie pentru rezidirea Mănăstirii Bogdănești, în prezența Preasfințitului Părinte Gherasim Putneanul, Episcop-Vicar la acea vreme.
În 2022, în ziua Prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, istoria așezământului monahal de sorginte voievodală s-a îmbogățit prin instalarea noului stareț, protosinghelul Pamvo Dima, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Hotărârea reconstituirii unei obști de călugări la Mănăstirea Bogdănești a fost luată de membrii permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în luna august a anului 2022 pentru a împlini dorința vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, întărită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, dar mai ales pentru împlinirea gândului întâiului ctitor, Voievodul Bogdan I.
Irina Ursachi
sursa NewsBucovina