Două persoane au fost rănite, vineri dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 29 A în zona Adâncata.
Potrivit anchetei polițiștilor, vineri dimineața în jurul orelor 08:00, o femeie conducea un autoturism Volvo pe DN29A, având direcția de deplasare Adâncata spre Suceava.
La un moment dat, într-o curbă ușoară la dreapta, aceasta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus unde a intrat intrat în coliziune cu un autoturism Peugeot condus regulamentar de un bărbat.
În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto implicați în evenimentul rutier au suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportați la spital, unde, șoferița a fost diagnosticată cu „contuzie gleznă dreapta”, iar șoferul cu „contuzie gleznă dreapta”.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar ulterior, acestora li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
sursa NewsBucovina