O rădăuțeancă a fost rănită, miercuri, după ce a fost acroșată de un autoturism pe o trecere de pietoni din municipiul Rădăuți.
Potrivit datelor din anchetă, miercuri, la orele 12:00, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier, au fost sesizate prin 112, despre faptul că pe strada Calea Cernăuți a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Astfel, o femeie de 39 de ani din Iași conducea un autoturism Volkswagen pe strada Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți dinspre strada Piața Unirii către comuna Dornești, nu a acordat prioritate de trecere unei femei care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni din intersecția străzilor Calea Cernăuți cu strada Iacob Zadik și strada C. Dobrogeanu Gherea, acroșând-o pe aceasta cu partea din față a autoturismului.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, femeia fiind transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu ”traumatism cranian prin cădere” – rănită ușor.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care a fost condusă la Spitalul Municipal Rădăuți, unde cu consimțământul său i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
sursa NewsBucovina