Un tânăr de 28 de ani din comuna Moara a sesizat, duminică dimineața, prin 112 că a fost bătut.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a luat legătura telefonic cu apelantul, acesta din urmă relatând că se află în ambulanță și se îndreaptă spre spital.
Polițiștii l-au identificat la UPU Suceava pe apelant care se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta din urmă relatând faptul că duminică dimineața în jurul orelor 01:15, se afla în centrul satului Liteni din comuna Moara, într-un magazin împreună cu mai mulți prieteni.
El a precizat faptul că în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri, un consătean în vârstă de 28 de ani l-a lovit în cap cu tabla de la jocul de remi.
Apelantul a fost transportat la UPU Suceava de către un echipaj SAJ, fiind diagnosticat cu TC ușor prin agresiune.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovire sau alte violențe”.
sursa NewsBucovina