Aproximativ 150 de şoferi ucraineni şi turci ale căror camioane au fost blocate la intrarea în oraşul Siret, din cauza protestelor fermierilor, au organizat, la rândul lor, o acţiune de protest în centrul localităţii Siret, a declarat şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Ionel Postelnicu.
Șoferii străini sunt nemulţumiţi de faptul că din cauza perioadei lungi de aşteptare au rămas fără motorină, alimente sau apă. „Sunt în centrul oraşului Siret, alături de forţele noastre. Sunt cuminţi. Vor să îşi spună păsul, că nu mai au motorină, nu mai au apă, nu mai au mâncare”, a precizat Postelnicu. Aproximativ 250 de camioane aşteptau, marţi la prânz, să intre în Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, însă accesul acestora a fost blocat ca urmare a protestului agricultorilor. Coloana de camioane de pe sensul de ieşire din România, pe DN2, măsoară aproximativ zece kilometri, de la intrarea în oraşul Siret până în apropiere de localitatea Bălcăuţi.
„Aştept de ieri dimineaţă aici şi nu ştiu când voi trece. E greu să aştepţi ore întregi şi să nu ştii când o să te porneşti”, a spus unul dintre şoferi. Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret din judeţul Suceava este afectat, pentru a doua zi consecutiv, de protestelor fermierilor şi transportatorilor. Zeci de tractoare şi utilaje agricole continuă să ocupe trei din cele patru benzi de circulaţie de pe DN2, pe porţiunea cuprinsă între oraşul Siret şi punctul de trecere a frontierei, astfel încât accesul camioanelor către şi dinspre Ucraina este blocat.
O singură bandă de circulaţie este deschisă maşinilor mici, traficul rutier pe aceasta desfăşurându-se alternativ. „Vom sta aici cât va fi nevoie, până ce nemulţumirile noastre vor fi auzite şi rezolvate”, a declarat unul dintre protestatari. La faţa locului se află numeroase echipaje de poliţie şi jandarmi, însă nu au fost semnalate incidente.
sursa Știri din Bucovina