O persoană a fost rănită ușor, miercuri dimineața, în urma unui accident rutier produs pe Calea Unirii din Suceava.
Potrivit anchetei polițiștilor, miercuri în jurul orei 9:35, un tânăr de 24 de ani conducea un autoturism Tesla pe Calea Unirii din Suceava spre strada Ana Ipătescu, iar în proximitatea Grupului Școlar, pe fondul vitezei și al neatenției la volan a pătruns pe sens opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism BMW condus regulamentar de un tânăr de 33 de ani din Drăgoiești.
În urma impactului, unul dintre pasageri aflat în autotursimul BMW, respectiv o femeie de 54 de ani a suferit leziuni ușoare.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
sursa NewsBucovina