Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Republica Moldova a fost arestat preventiv, joi, pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată în municipiul Suceava. Incidentul a avut loc în seara zilei de 13 ianuarie 2024, când o tânără de 21 de ani, care locuiește în municipiul Suceava, a fost agresată și jefuită în timp ce se deplasa pe strada Ciprian Porumbescu.
Poliția municipiului Suceava a fost alertată prin apelul de urgență 112 de către un martor care a auzit țipetele tinerei. La sosirea polițiștilor la fața locului, tânăra a povestit că a fost abordată de către un bărbat pe stradă, acesta încercând să inițieze o conversație, dar ulterior a atacat-o și i-a furat geanta.
Victima a reușit să strige, iar un alt martor a intervenit, determinând agresorul să fugă și să abandoneze poșeta.
Investigațiile ulterioare au condus polițiștii la identificarea bărbatului suspect, în vârstă de 35 de ani, într-o unitate hotelieră din Botoșani. Acesta a fost adus la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde, în urma audierilor, a recunoscut comiterea faptei.
Bărbatul a fost reținut preventiv pentru 24 de ore, iar instanța competentă a dispus ulterior arestarea sa pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
sursa NewsBucovina