Cea mai înaltă așezare mănăstirească din Bucovina pe lângă frumosul veșmânt alb-arginitiu al zăpezii, daruit din belșug în aceste zile de Dumnezeu, astăzi s-a înbrăcat în odăjdii de sărbătoare cinstindu-și cel mai mare tezaur pe care îl păstrează așezământul, anume Icoana Maicii Domnului ”Înjunghiata”, ea fiind cinstită în fiecare an pe 21 ianuarie. Această frumoasă icoană este adusă la Mănăstirea Piatra Tăieturii de la Mănăstirea Vatopedu, Athos, în anul 2021, aducând cu sine și binecuvântări ale Maicii Domnului din ”grădina sa”, ce fiecare pelerin ce calcă pragul mănăstirii le primește cu îmbelșugare. Icoana este lucrată de călugării din mănăstirea mai sus amintită, având ca îmbrăcăminte un frumos veșmânt de argint dantelat și pe alocuri aurit. Din punct de vedere artistic icoana este o lucrare de excepție atât pictura cât și argintăria, iar duhovnicește vorbind este de o frumusețe rară de care nu te saturi să o privești. De altfel această reprezentare este unică în Romania. Prezența Maicii Domnului este evident simțită în această așezare, care de altfel este o mănăstire zitită la porunca Născătoarei de Dumnezeu, arătândui-se în vis unui copil curat care mai târziu va devenii ctitor, întemeietor și primul stareț al acestei mănăstiri, Iosif Achirilei (1933-1945), care avea să primească moarte mucenicească la o vârstă tânără, doar 41 de ani. Pelerini din toată țara aduc mărturie vie că odată ce îți pleci genunchii la această sfântă icoană, simți cum Măicuța Domnului te asculă și îți grăieste tainic zicând că nimic nu este mai scump în această lume decât să rămâi mereu lângă Dumnezeu.
După rânduiala bisericii, în fiecare an la sărbătoarea ”Icoanei” se fac privegheri în cinstea Maicii Domnului ce se încununează cu Dumnezeiasca Liturghie, la care cei ce iubesc pe Dumnezeu, se îndulcesc de Sfintele Taine. Astazi mănăstirea s-a bucurat de prezența multor credincioși veniți din toată țara dar și de clerici ce au adus închinare Maicii Domnului prin Sfânta Liturghie condusă de părintele Protoiereu de Câmpulung Moldovenesc Aurel Goraș cel care a și ținut un frumos cuvânt de învățătură. La slujbă a participat și părintele protoiereu de Pașcani Gheorghiță Muraru care a evidențiat frumusețea icoanei “Înjunghiata”, iar părintele Bogdan Antohi a interpretat o frumoasă cântare Maicii Domnului prin care a emoționat intreaga adunare. La final starețul Macarie a mulțumit tuturor dar în primul rând Maicii Domnului, cuvânt prin care a subliniat lucrarea Maicii Domnului în obștea condusă de sfinția sa, dar și rolul de “Stareță”pe care Maica Domnului îl are în mănăstire.
Credincioși din toată țara prezenți la Mănăstirea Piatra Tăieturii din Panaci la cinstirea unei icoane unice în România (foto),
sursa NewsBucovina