La data de 20 ianuarie în jurul orei 16:40, un bărbat în vărstă de 34 de ani din comuna Filipești , județul Bacău, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din afara localității Molid, având direcția de deplasare spre Suceava, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 30 de ani din Dolheștii Mici care circula din sensul opus de mers. În urma impactului, conducătorul auto de 30 de ani a decedat. De asemenea, alți trei bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 74 de ani din mașina condusă de către șoferul de 30 ani, au suferit leziuni, fiind transportați la unități medicale.
Conducătorul auto de 34 de ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,ucidere din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 192, alin. 1 şi 2 din Codul Penal și ”vătămare corporală din culpă” faptă prev. și ped. de art. 196 alin. 2,3 si 4 din Codul Penal”
sursa NewsBucovina