Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2023 un sold de 667 757,5 milioane lei. Aceasta a crescut cu 3,0 la sută (2,8 la sută în termeni reali[1]) față de luna noiembrie 2023, iar în raport cu decembrie 2022 s-a majorat cu 10,7 la sută (3,9 la sută în termeni reali).
[1] Conform Comunicatului de presă nr. 10 din 12 ianuarie 2024, emis de INS, indicele prețurilor de consum în luna decembrie 2023 a fost 100,26 față de noiembrie 2023 și 106,61 față de decembrie 2022.
Tabel 1. Agregatele monetare*
INDICATORI | 31 Decembrie 2023 (mil. lei) | Decembrie 2023/ Noiembrie 2023 (%) |
Decembrie 2023/ Decembrie 2022 (%) |
M1 (masa monetară în sens restrâns) | 409 355,9 | 3,9 | 2,8 |
Numerar în circulație ** | 110 217,4 | 1,3 | 8,8 |
Depozite overnight *** | 299 138,5 | 4,8 | 0,8 |
M2 (masa monetară intermediară) | 667 757,5 | 3,0 | 10,7 |
M1 | 409 355,9 | 3,9 | 2,8 |
Depozite cu durata inițială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse și depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) | 258 401,6 | 1,7 | 26,1 |
M3 (masa monetară în sens larg) | 667 757,5 | 3,0 | 10,7 |
M2 | 667 757,5 | 3,0 | 10,7 |
Alte instrumente financiare
(împrumuturi din operațiuni repo, acțiuni/ unități de fond ale fondurilor de piață monetară, titluri de natura datoriei emise cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) |
0,0 | 0,0 | 0,0 |
* date provizorii; **numerar în afara sistemului bancar; ***conturi curente, depozite la vedere |
Tabel 2. Masa monetară și contrapartida acesteia*
INDICATORI | 31 Decembrie 2023 (mil. lei) | Decembrie 2023/ Noiembrie 2023 (%) |
Decembrie 2023/ Decembrie 2022 (%) |
Masa monetară (M3) | 667 757,5 | 3,0 | 10,7 |
Active externe nete** | 327 263,4 | 2,0 | 30,6 |
Active interne nete*** | 340 494,1 | 4,0 | -3,4 |
* date provizorii | |||
** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe. | |||
Activele externe includ: credite acordate nerezidenților; depozite plasate la nerezidenți; titluri de natura datoriei deținute (emise de nerezidenți); acțiuni deținute și alte participații de capital la nerezidenți; aurul monetar. | |||
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenți: depozite; titluri de natura datoriei emise pe piețele externe. Începând cu ianuarie 2014, conform noilor standarde statistice internaționale (SEC 2010), alocările de DST de la FMI sunt incluse în pasivele externe. | |||
***se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepția elementelor componente ale masei monetare M3). | |||
Activele interne includ: credite acordate rezidenților; titluri de natura datoriei deținute (emise de rezidenți); acțiuni deținute și alte participații de capital la rezidenți. | |||
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenți: depozite cu durată inițială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de natura datoriei cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piața internă; capital și rezerve. |
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna decembrie 2023 cu 0,7 la sută față de noiembrie 2023 (0,5 la sută în termeni reali), până la nivelul de 387 077,7 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 68,4 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,7 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,6 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,9 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,4 la sută (-0,2 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 5,8 la sută a componentei în lei (-0,8 la sută în termeni reali) și cu 7,9 la sută a componentei în valută exprimată în lei (7,3 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).
Tabel 3. Creditul neguvernamental*
INDICATORI | 31 Decembrie 2023 (mil. lei) | Decembrie 2023/ Noiembrie 2023 (%) |
Decembrie 2023/ Decembrie 2022 (%) |
Credit neguvernamental (total) ** | 387 077,7 | 0,7 | 6,4 |
Credit neguvernamental în lei: | 264 838,4 | 0,7 | 5,8 |
– gospodăriile populației | 152 522,8 | 0,04 | 3,8 |
– alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) | 112 315,6 | 1,5 | 8,5 |
Credit neguvernamental în valută: | 122 239,3 | 0,9 | 7,9 |
– gospodăriile populației | 21 369,6 | -1,4 | -13,2 |
– alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) | 100 869,7 | 1,4 | 13,8 |
*date provizorii; ** include și creditele neperformante. |
Creditul guvernamental[1] a înregistrat o creștere în luna decembrie 2023 de 1,0 la sută față de luna noiembrie 2023, până la 196 585,0 milioane lei. În raport cu decembrie 2022, acesta s-a majorat cu 12,3 la sută (5,3 la sută în termeni reali).
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2023 cu 3,3 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 573 951,1 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,8 la sută (4,9 la sută în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 70,0 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 4,8 la sută față de luna noiembrie 2023, până la 401 755,8 milioane lei. Comparativ cu luna decembrie 2022, acestea s-au majorat cu 18,9 la sută (11,5 la sută în termeni reali).
[1] Include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 37 246,6 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 159 338,5 milioane lei (solduri la 31 Decembrie 2023).
Tabel 4. Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali*
INDICATORI | 31 Decembrie 2023 (mil. lei) | Decembrie 2023/ Noiembrie 2023 (%) |
Decembrie 2023/ Decembrie 2022 (%) |
Depozite ale rezidenților clienți neguvernamentali (total) ** | 573 951,1 | 3,3 | 11,8 |
Depozite în lei ale rezidenților: | 401 755,8 | 4,8 | 18,9 |
– gospodăriile populației | 218 296,3 | 3,8 | 22,4 |
– alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) | 183 459,5 | 6,0 | 14,9 |
Depozite în valută ale rezidenților: | 172 195,3 | -0,1 | -1,8 |
– gospodăriile populației | 119 697,3 | 0,4 | -3,8 |
– alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) | 52 498,0 | -1,1 | 3,1 |
*date provizorii;** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere și toate depozitele la termen indiferent de scadență. |
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 3,8 la sută față de luna anterioară, până la 218 296,3 milioane lei și cu 22,4 la sută (14,8 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 6,0 la sută (până la 183 459,5 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna decembrie 2022, au înregistrat o creștere de 14,9 la sută (7,8 la sută în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 30,0 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,1 la sută față de luna noiembrie 2023, ajungând până la nivelul de 172 195,3 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna decembrie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 1,8 la sută (-2,3 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,4 la sută față de luna noiembrie 2023, până la 119 697,3 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,3 la sută, până la 24 061,7 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 3,8 la sută (-4,3 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,1 la sută față de luna noiembrie 2023, până la 52 498,0 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu decembrie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 3,1 la sută (2,5 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Notă:
În bilanțurile monetare ale instituțiilor financiare monetare dobânda de încasat/de plătit aferentă activelor și pasivelor financiare, acumulată și care nu a ajuns la scadență, se înregistrează la poziția alte active/alte pasive.
Începând cu luna ianuarie 2022, datele pentru elaborarea indicatorilor monetari sunt raportate de instituțiile financiare monetare conform Regulamentului BNR nr. 4/2021 privind raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare, Titlul I, Capitolele I și II. În perioada ianuarie 2007- decembrie 2021, datele au fost raportate de instituțiile financiare monetare în conformitate cu reglementările statistice ale BNR în vigoare.
Datele statistice au caracter provizoriu și pot fi supuse unor revizuiri periodice. Seriile cronologice aferente statisticilor monetare (disponibile începând din ianuarie 2007) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactive. Seriile de date statistice cuprinzând agregatele monetare și creditul neguvernamental exprimate ca pondere în PIB pot fi accesate aici link.
Datorită rotunjirilor este posibil ca totalurile să nu corespundă exact sumei componentelor sau să apară mici diferențe față de variațiile procentuale indicate în tabele.
Următorul comunicat de presă, referitor la indicatorii monetari în luna ianuarie 2024, va apărea la data de 23 februarie 2024.
Arhiva comunicatelor de presă: http://www.bnr.ro/Indicatori-monetari-4151.aspx.
sursa NewsBucovina