Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va avea loc la Mănăstirea Sihăstria Putnei slujba Parastasului pentru părintele Proclu Nicău, cel care, în urmă cu șapte ani, s-a mutat la Cel pe Care L-a iubit cu dragoste neasemănată. Totodată, după săvârşirea slujbei de pomenire, va avea loc şi lansarea celui de-al treilea volum al cărţii „Părintele Proclu – file de Pateric”.
Părintele Proclu a fost un rod al lucrării Duhului Sfânt, manifestată prin neîncetata rugăciune, prin smerenia şi dragostea sa faţă de semeni, pe care îi simţea ca pe „fraţii mai mici ai lui Hristos” (Matei 25, 40). Părintele a iubit întâi de toate smerenia. De aceea şi lucrarea lui s-a făcut, în cea mai mare parte, în taină. Dumnezeu, însă, după nemincinosul Său cuvânt, nu a lăsat „lumina ascunsă sub obroc”, ci a scos-o la vedere ca să „lumineze tuturor celor din casă” (Matei 5, 15).
Am primit nenumărate mesaje de la cei care au citit cele două volume ale cărţii „Părintele Proclu – file de Pateric” şi care au mărturisit că s-au bucurat şi folosit mult de cele citite, lucru care ne-a întărit şi încurajat şi pe noi să continuăm această lucrare. Ca şi primele volume, şi aceste „file de Pateric” conţin mărturii sub formă de interviuri sau scrisori primite pe adresa mănăstirii, interviuri cu cei care l-au cunoscut, dar şi un capitol mai amplu, ce cuprinde învăţătura părintelui Proclu.
Invităm, aşadar, pe cei care doresc să ne fie alături la această sărbătoare a recunoştinţei faţă de „bătrânul Proclu cel smerit” să participe la momentele ce se vor desfăşura după următorul program:
Ora 09:00 – Sfânta Liturghie
Ora 10:30 – Parastasul pentru părintele Proclu
Ora 11:00 – lansarea cărţii „Părintele Proclu – file de Pateric III”
Ora 12:00 – agapa frăţească.
(Obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei)
sursa NewsBucovina