„Fii lumină călăuzitoare între oameni, sârguincios și jertfelnic în slujirea semenilor și lucrarea Bisericii. ” este laitmotivul care călăuzește activitatea administrației eparhiale sucevene încă de la întronizarea ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.
Împlinirea acestui deziderat a fost confirmată și astăzi, 27 ianuarie 2024, când membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-au întrunit în ședința anuală de lucru. Nu întâmplător, bilanțul întregii activități a eparhiei în anul 2023 a fost prezentat în ziua pomenirii Aducerii moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, și a Sfintei Marciana Împărăteasa, un ierarh și un mirean care s-au numărat printre cei mai harnici lucrători în ogorul Bisericii lui Hristos.
În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc, clerici și mireni, au fost prezenți la slujba de Te-Deum săvârșită în paraclisul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” sub protia arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor, alături de cei cinci protoierei ai eparhiei. Prin momentul de rugăciune oficiat după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra credincioșilor din cuprinsul eparhiei și pentru toate lucrările împlinite în anul care s-a încheiat. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de arhid. Ilie Leonte.
În continuare, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, după apelul nominal, s-au desfășurat lucrările ședinței de lucru.
În debutul întâlnirii, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a prezentat raportul general al sectoarelor Administrației Eparhiale, evidențiind activitatea desfășurată pe parcursul anului dedicat de Biserica Ortodoxă Română „Pastorației vârstnicilor” și „Imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
Părintele vicar administrativ a concluzionat: „Vreau să mulțumesc, atât Înaltpreasfinției Voastre, cât și Adunării Eparhiale, pentru încrederea pe care ne-o acordați nouă, celor din Cancelaria și Administrația Arhiepiscopală, ca cei care suntem slujitori, bine știind că în Biserică nu sunt trepte de putere, ci trepte de slujire. De asemenea, aș dori să aduc în atenție un cuvânt – lucrare a Domnului nostru Iisus Hristos, când, în cuvântul de despărțire, le spune ucenicilor: În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt, Mă duc să vă pregătesc loc. Deci Hristos, în lucrare, pregătește loc în locașuri pentru oameni. Iar noi, ca într-o oglindă, la măsura noastră, cu ale Sale dintru ale Sale, gătim loc în locașuri pentru Dumnezeu: locașuri de rugăciune, locașuri de cultură, locașuri de educație, locașuri de odihnă și vindecare, locașuri de mântuire și lumină. Toate acestea pentru ca să devenim noi înșine locașuri dumnezeiești și icoane ale adevăratului Dumnezeu.”
Pentru a ilustra bogatele și frumoasele făptuiri, cei prezenți au avut ocazia să urmărească o sinteză video realizată de Sectorul Media și Comunicare a numeroaselor evenimente desfășurate în anul 2023 în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin sectoarele de resort și instituțiile partenere, structurate în trei planuri: administrativ-pastoral și economic-patrimonial, cultural-misionar și educațional, social-filantropic.
Dintre principalele realizări amintim: finalizarea și redeschiderea Centrului Muzeal și Multicultural „Cazinoul Băilor”, îmbogățirea eparhiei cu patru noi mănăstiri, sfințirea ansamblului monahal Sihăstria Râșcăi, organizarea Olimpiadei Naționale de Religie pentru seminariile teologice, desfășurarea de evenimente sub egida Anului Cultural „Ciprian Porumbescu”, derularea Proiectului „Carte de rugăciuni în dar pentru suflete românești” (pentru familiile de români din Ucraina), oferirea de sprijin social-filantropic pentru mai mult de 60.000 de persoane, continuarea seriei de tabere „Temerari pe drumul cunoașterii”, începerea procesului de consolidare și reabilitare a ansamblului de clădiri al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
De asemenea, între evenimentele marcante ale anului trecut se numără: organizarea în premieră a procesiunii cu moaștele Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți, procesiunea prin eparhie cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou pentru al patrulea an consecutiv, cursurile de formare pentru tinerii preoți ai eparhiei, organizarea evenimentului „Centenarul Oastea Domnului – istorie și actualitate”, inițierea Proiectului catehetic „Tinerii Bucovinei, păstrători ai tezaurului strămoșesc”, derularea competițiilor sportive „Cupa Mușatinilor” și „Cupa Domnițelor”, desfășurarea Programului „Liturghia copiilor” de Ziua Educației, continuarea proiectelor – Concursul național de recitare „Glas de copil – Maica Domnului, Darul lui Dumnezeu pentru oameni”, Concursul „Sunet de toacă”, „Ora de Biblie”, simpozioane dedicate unor personalități precum Anastasie Crimca, Bartolomeu Anania, Miron Barnovschi, Simeon Florea Marian, Iraclie Porumbescu ș. a.
Alături de Părintele Arhiepiscop, la eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, reprezentanții Cancelariei și Administrației Eparhiale, membrii comisiilor Adunării Eparhiale, reprezentanți ai instituțiilor publice, dintre care amintim pe domnul Gheorghe Alexandru Moldovan, Prefectul Județului Suceava, domnul Niculai Barbă, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, și domnul Ion Lungu, Primarul Municipiului Suceava.
Întreg aparatul administrativ a fost felicitat pentru activitatea desfășurată, dar și pentru întocmirea laborioasă a raportului de activitate, cuprins într-un volum cu un format grafic de excepție, tipărit la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, însumând aproape 600 de pagini.
Ulterior susținerii raportului au avut loc ședința de lucru pe comisii și ședința în plen, iar la final, luările de cuvânt din partea invitaților, reprezentanți ai instituțiilor locale și membri ai Adunării Eparhiale, de drept și onorifici.
Domnul Ion Lungu a apreciat activitatea prezentată astăzi și a subliniat faptul că instituția pe care o conduce va continua să sprijine proiectele Arhiepiscopiei, având în vedere impactul deosebit al activității Bisericii, sub toate aspectele: cultural, educațional, liturgic, misionar, social etc. în comunitatea suceveană și nu numai.
Mesajul Președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost transmis de către domnul Niculai Barbă, vicepreședinte. Domnia sa a subliniat importanța parteneriatelor, dintre care unele cu finanțare europeană, care au drept scop valorificarea patrimoniului cultural și istoric, în vederea creșterii atractivității regiunii pe harta turismului religios din România.
În cuvântul său, domnul Gheorghe Alexandru Moldovan a punctat misiunea rodnică a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, oprindu-se la îndemnul de a fi model pentru ceilalți, pe care ar trebui să îl transpună fiecare în viața sa de zi cu zi. „Vreau să vă transmit gândul și urările de sănătate ale colectivului Instituției Prefectului și mă rog Bunului Dumnezeu să vă dea putere să continuați proiectele de dezvoltare a comunității noastre. Poate cel mai important mesaj cu care plec eu astăzi de aici este cel pe care eu îl iau și ca îndemn personal: de a fi lumină călăuzitoare între oameni. (…) Închei prin a remarca frumoasele realizări de anul trecut datorate unei viziuni, unei largi palete de activități pe care Arhiepiscopia a desfășurat-o și frumoasei colaborări cu administrația județeană, cu administrațiile locale.”
Domnul Grigore Bocanci, inspector general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, a apreciat rolul Arhiepiscopiei în educarea și formarea tinerei generații, prin intermediul orei de religie, dar și prin parteneriatele desfășurate cu celelalte instituții.
Medicul Valeriu Gavrilovici, membru al Adunării Eparhiale și reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în Adunarea Național Bisericească, le-a vorbit celor prezenți despre specificul anului 2024 în Patriarhia Română, dedicat celor în suferință, atât mintală, cât și trupească, lansând o provocare doctorilor prezenți și celor care sunt aproape de Biserică: „să ne angajăm să onorăm cum se cuvine acest An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.
În continuare, protoiereul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, pr. Aurel Goraș, a remarcat faptul că ritmul și consistența lucrărilor Arhiepiscopiei din ultimii ani se datorează în primul rând existenței unui plan de eparhie, ale cărui tușe au fost trasate încă de la început, în anul 2020, de către actualul chiriarh al locului, la care ar trebui să se raporteze cu rigurozitate și consecvență toți cei ce doresc binele Bisericii de pe aceste meleaguri.
Generalul de brigadă în rezervă Ion Burlui, președinte al Filialei Județene „Plăieșii” Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, a subliniat în cuvântul său necesitatea păstrării memoriei înaintașilor, mai ales în societatea actuală, printr-o apropiere de tinerii patriei noastre, românii care vor duce mai departe valorile spirituale și culturale ale acestui popor.
Între altele, șeful ocolului „Silva-Bucovina”, domnul Gheorghe Negură, a vorbit despre munca stăruitoare care, fără îndoială, mai târziu va aduce roade bune, asemenea arborelui care, deși la început este o sămânță mică, îngrijit cu dragoste și râvnă poate să aducă peste ani nenumărate beneficii.
Doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector pentru disciplina religie, și-a exprimat gândul de recunoștință pentru sprijinul primit în derularea numeroaselor proiecte cu elevii și tinerii, punctând ecoul deosebit de care se bucură decalogurile alcătuite de Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, îndeosebi cel dedicat elevului, respectiv olimpicului.
Despre o parte dintre momentele comemorative ale anului 2024 a amintit arhim. Melchisedec Velnic: 400 ani de la nașterea Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, 520 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Ștefan cel Mare, 100 de ani de la nașterea Preasfințitului Părinte Gherasim Putneanul și 20 de la mutarea sa la Domnul, și împlinirea unui secol de la nașterea părintelui Iachint Unciuleac, duhovnicul Bucovinei.
În intervenția sa, domnul Paul Nică, director al Dedeman Suceava, s-a axat pe necesitatea slujirii cu dragoste continuă, nu ocazională, a celor ce sunt în lipsuri, menționând pericolul faptelor bune nefăcute și a binelui nefăcut bine. Domnia sa s-a referit la o situație din păcate frecvent întâlnită, când darul material nu este suficient pentru a ne ajuta în mod real aproapele, întrucât acesta are nevoie mai ales să îi fim alături, să îl călăuzim, să îl ajutăm să valorifice cele primite pentru a se bucura de ele pe termen lung.
La final, domnul Bogdan Andrei Loghin, primar al Municipiului Rădăuți, a mărturisit că un eveniment aparte l-a constituit organizarea procesiunii „Calea Sfântului Leontie” și a făgăduit că indiferent de locul pe care îl va ocupa de acum înainte în comunitate va sprijini reeditarea anuală a acestei manifestări emoționante.
În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a reiterat ideea importanței comuniunii în lucrare și slujire în Biserică, după modelul Preasfintei Treimi. „În cuvântul meu nu doresc să reiau nicidecum cele enunțate deja, ci adresez gând de recunoștință Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, părintelui vicar administrativ, părinților și domnilor consilieri, părinților exarhi și părinților protopopi, cu care m-am sfătuit în realizarea celor care vi s-au adus la cunoștință. Aș vrea să mă fac bine înțeles; ceea ce s-a realizat în această eparhie, nu doar în anul care a trecut, ci în cei trei ani și mai bine de când sunt chiriarhul locului, nu este lucrarea unui singur om, ci este o împreună lucrare, fiecare avându-și rolul și rostul lui.”
Menționându-i cu recunoștință pe toți cei care au făcut posibil acest fructuos bilanț, reprezentanți ai societății civile și ai clerului, Înaltpreasfinția Sa a adăugat: „Dumneavoastră, membrilor Consiliului și Adunării Eparhiale, de drept și onorifici, vă mulțumesc pentru că, parcurgând rapoartele dumneavoastră prezentate Cancelariei Eparhiale, mi s-a umplut sufletul de bucurie constatând că avem o Adunare Eparhială ce lucrează cu multă dăruire în slujirea Bisericii. Așa cum îmi place să spun, avem o Adunare Eparhială vie. (…) Să nădăjduim că anul acesta, dacă situația geo-politică și militară din lume nu va degenera, vom continua proiectele aflate în desfășurare și vom începe altele, în așa fel încât la următoarea adunare eparhială, dacă Dumnezeu ne va mai îngădui, multe dintre ele să fie finalizate. Desigur, în desăvârșirea acestora îmi pun mai întâi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu și în susținerea colaboratorilor mei și a dumneavoastră. Să Îi mulțumim Preamilostivului Dumnezeu pentru toate și să-L rugăm să ne aibă și în continuare în sfânta Lui pază! Și nu uitați că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților are nevoie de un teren pentru construirea unei catedrale arhiepiscopale pe măsura acestei eparhii, ca să nu mai stea credincioșii veniți la slujbe afară, mai ales pe timp de iarnă, așa cum se întâmplă de patru ierni încoace. Vă îmbrățișez pe toți deopotrivă și vă doresc ani mulți și buni cu sănătate de la Dumnezeu și cu mult bine. Vă mulțumesc!”
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este formată din 10 reprezentanți ai clerului și 20 de reprezentanţi ai credincioșilor mireni, aleși odată la patru ani. Trei dintre aceștia sunt delegați ai eparhiei în Adunarea Național Bisericească. Prezenta Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-a constituit la data de 4 iunie 2022.
Daniela Livadaru
Irina Ursachi
sursa NewsBucovina