Sala „Ioan Soter” din Complexul Național Sportiv „Lia Manoliu” a găzduit la finalul săptămânii trecute prima ediție a Cupei României la atletism în sală. Dintre sportivii suceveni, o comportare excelentă a reușit Mădălina Elena Sîrbu, de la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc. Atleta în vârstă de 20 de ani a reușit să urce de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere în întrecerea senioarelor, impunându-se în probele de 1.500 și 3.000 de metri.
La start a fost prezentă și colega sa de club, Antonia Bodnariuc, care a încheiat ambele curse pe locul al cincilea.
Un alt tânăr atlet pregătit de Erzilia Țîmpău, este vorba de Cosmin Nisioiu, s-a clasat al cincilea în proba masculină de 800 de metri.
sursa SuceavaNews