Un agent de poliție a fost rănit, vineri, într-un accident rutier produs la Hurjuieni.
Potrivit anchetei, vineri, în jurul orei 11:40, un tânăr de 26 de ani din comuna Gălănești conducea un autoturism marca OPEL pe DJ178F pe raza localității Hurjuieni, dinspre Gălănești spre Frătăuții Vechi.
El a efectuat un viraj stânga în intersecția cu un drum comunal neclasificat, fără a acorda prioritate autospecialei de poliție condusă de un agent de poliție în vârstă de 39 de ani din comuna Arbore, din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, care se deplasa în regim prioritar, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune și care avea direcția de deplasare dinspre Frătăuții Vechi către Gălănești, deplasându-se la un eveniment sesizat pe raza comunei Voitinel.
În urma impactului, a rezultat avarierea celor două autoturisme și rănirea ușoară agentului de poliție care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu ”contuzie mâna dreaptă” – rănit ușor.Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier, au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. De asemena aceștia au fost testați cu apartul Drugtest, rezultatele fiind negative.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
sursa NewsBucovina