Ședința de joi a coaliției de guvernare s-a terminat fără o înțelegere finală cu privire la o eventuală comasare a alegerilor, au declarat surse politice. Potrivit acestora, liderii PSD și PNL au discutat despre organizarea pe 9 iunie a alegerilor europarlamentare și a alegerilor locale.
Un alt scenariu discutat joi a fost comasarea în luna decembrie a alegerilor parlamentare cu primul tur al alegerilor prezidențiale, scrie stiripesurse.ro.
„Este nevoie de încă o ședință a coaliției”, au declarat sursele citate, viitoare întâlnire fiind programată să aibă loc lunea viitoare.
Liderii coaliției de guvernare nu au căzut de acord dacă să facă o înțelegere strict pentru comasarea localelor cu europarlamentarele, sau să facă o înțelegere mai largă care să cuprindă întregul an electoral.
Sursele citate au declarat că până lunea viitoare, partidele vor primi un nou set de cercetări sociologice care le vor ajuta în luarea deciziei finale. Urmează ca PSD și PNL să stabilească și ce anume trebuie să schimbe în legislație astfel încât să poată fi comasate alegerile.
Scenarii extinse
Dacă PNL și PSD au stabilit să candideze pe liste proprii la alegerile europarlamentare și locale, există voci în cele două partide care avansează teoretic și o serie de posibile înțelegeri politice de amploare, printre care: liste comune de candidați la alegerile parlamentare, un candidat comun PSD-PNL la alegerile prezidențiale cu premier dat de partidul care nu dă Președintele, o înțelegere PSD-PNL pe viitorul Comisar European din partea României, dar și alte funcții de top din statul român.
Niciunul din scenariile amintite anterior nu a făcut până acum obiectul unei discuții avansate între liderii PSD și PNL.
sursa Știri din Bucovina