La data de 7 februarie orele 09:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, au oprit pentru control o autoutilitară pe strada Mihoveni din Șcheia. Cu ocazia legitimării conducătorului auto s-a stabilit faptul că acesta este un bărbat 45 ani, domiciliat în comuna Șcheia, satul Mihoveni posesor al permisului de conducere valabil. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru din dotare, rezultatul fiind de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care, ulterior a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.
sursa NewsBucovina