Fostul primar PSD al comunei Todirești, Vasile Avram a fost executat de partid. Drept candidat la funcția de edil la alegerile locale din 2024 a fost desemnat un fost localnic, devenit de puțină vreme din nou cu domiciliul în satul Costâna. Imbracat la patru ace, Cristian Rusu a fost anunțat de conducerea de partid de la județ drept candidatul social democraților la fotoliul de edil al comunei Todirești.
Vasile Avram susține că ,, făcut un pas lateral de bunăvoie,,. Fostul edil este însă cu bun simț și nu dezvăluie cum chiar cei cu care a fost în PSD de ani buni l-au dat deoparte doar pentru a aduce un afacerist. PSD-iștii l-au adus în comună pe Cristian Rusu, patronul restaurantul HERALDIC din Rădăuți drept candidat la primărie.
Cristian Rusu si-a deschis cont pe facebook și a scris că este ,,politician,,
Adus de câteva zile în PSD și desemnat drept candidat la funcția de primar al comunei Todirești, Cristian Rusu și-a deschis așa cum îi stă bine unui om proaspăt în politichia suceveană cont de facebook.
Și dacă tot a fost desemnat să candideze din partea unui partid politic cu vechime, Rusu a considerat că ,, politician,, deși, nimeni nu știe și nu și-l amintește să aibă tangență cu politica.
Mai degrabă cu afacerile în domeniul culinar. Însă domnia sa are și ceva gândiri în ce privește terenurile dacă tot comuna Todirești e la o aruncătură de băț de Suceava și drumul e betonat.
Dar aceasta este o altă pagină din gândirea afaceristului mutat de la sat în Rădăuți și înapoi în sat doar pentru a candida la fotoliul de primar.
Ce spune Cristian Rusu pe pagina proaspăt deschisă pe facebook:
,,Dragi locuitori ai comunei Todirești,
În cadrul întâlnirii din data de 08/02/2024, am fost desemnat candidat la funcția de primar pentru comuna noastră din partea PSD!
Mă onorează încrederea tuturor și totodată îmi creează un puternic sentiment de responsabilitate față de localitatea din care fac parte.
Ca și fiu al satului Costâna, mă angajez să dedic tot efortul și resursele necesare pentru a face din comuna Todirești una mai prosperă și mai dezvoltată!
Prin implicarea și susținerea dumneavoastră suntem în măsură să construim un viitor mai bun pentru toți locuitorii și de aceea vă invit cu tot dragul să fiți alături de mine, pentru că doar împreună putem reuși.
În același timp, doresc să mulțumesc întregii echipe PSD pentru susținerea și încrederea lor!,,
Lansare cu conducerea de partid de la județ și primari social democrați din județ
La lansarea candidatului PSD la funcția de primar al comunei Todirești, conducerea Organizației Județene a PSD a fost prezență. Ba au mai fost aduși și câțiva primari de mai aproape și de mai departe dar și ceva membri de prin alte locuri să dea bine la fotografie.
Au ținut să fie aproape de Cristian Rusu, liderul Organizației Județene a PSD,senatorul Ioan Stan, deputatul MIrela Adomnicăi, deputatul Geroge Șoldan, primarul din comuna Arbore și primarul din Straja. A ținut morțiș să fie prezent și candidatul PSD la Primăria Rădăuți, Traian Andronache.
sursa Știri din Bucovina