Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2H, în zona mun. Rădăuți, județul Suceava, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 4 victime, cu multiple leziuni, ce sunt transportate la spital. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
Se estimează reluarea traficului în jurul orei 16:00.
Stire initiala
Accident rutier la ieșire din municipiul Rădăuți spre localitatea Gălănești. Se deplasează la locul evenimentului pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială de stingere dotată cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ.. Potrivit ISU Bucovina Suceava, mijloacele au fost suplimentate. Intervin pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a trei ambulanțe . ,, Este vorba despre un accident rutier între două autoturisme, fiind identificate patru persoane, trei dintre acestea fiind încarcerate,, arata pompierii militari.
Poliția rutieră a demarat cercetări. Toate cele patru persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Toate au multiple traumatisme.
sursa Știri din Bucovina