Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a declarat că tronsonul de autostradă A7 Pașcani – Suceava este primul pe ordinea de zi a Consiliului Tehnico- Economic (CTE) din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere care se va întruni, vineri, 16 februarie.
„Acesta aprobare o aștept și eu și sucevenii ca aerul. Asta înseamnă intrarea în linie dreaptă pentru procedurile de licitație pentru proiectarea și execuția a 61,97 km de autostradă care pornesc din nord-vestul municipiului Pașcani, trece pe la Tătăruși, pe la Tudora, Dolhasca, Liteni, Dumbrăveni, Salcea, Suceava. Acest tronson de autostradă are 12,37 km pe raza județului Iași, 6,3 pe raza județului Botoșani și 43,17 km pe raza județului Suceava. Sunt prevăzute 5 noduri rutiere, la Tătăruși-Heci, la Dolhasca, la Roșcani, la Dumbrăveni și la Salcea. Sunt prevăzute 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, două seturi de parcări perechi de scurta durată, două seturi de parcări pentru spații de serviciu, două centre de întreținere și coordonare. Valoarea totală a proiectului este de 7,78 miliarde de lei, adică circa 1,56 miliarde de euro și este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional de Transport”, a spus Flutur.
El a salutat implicarea firmelor de proiectare, dar și a CNAIR și a Ministerului Transporturilor și acest lucru mă face optimist încă o dată că Suceava în următorii ani va avea autostradă.
„La aproximativ 2 luni distanță de acest proiect este și următorul proiect pe A7 Suceava – Siret. Așadar în prima parte a anului 2024 sunt convins că ambele loturi vor fi pregătite pentru licitația de proiectare și execuție. Noi, CJ Suceava, am avut o colaborare excepțională cu toți factorii responsabili și în continuare vom ține aproape pentru că acest proiect mult așteptat să prindă contur așa cum începe să prindă contur în zona Vrancea, Bacău și sperăm noi ca în câțiva ani să parcurgem distanță Suceava București în 4-5 ore pe autostrada modernă”, a mai spus Flutur.
sursa NewsBucovina