Circulația pe podul provizoriu de la Milișăuți a fost întreruptă total, miercuri dimineața, după ce acesta a fost avariat de apele râului Suceava.
DRDP Iași a anunțat că din cauza creșterii debitului râului Suceava, pe fondul precipitațiilor din cursul nopții, circulația pe podul alternativ de pe șantierul existent este întreruptă total, acesta fiind avariat de viitură.
Rămân valabile rutele alternative prin DN 17A, intersecție Bălcăuți DN 2 spre și dinspe Suceava.
De asemenea, se poate utiliza traseul DN 2K Solca – Milișăuți, care se desprinde din 2E Spătărești – Vicovu de Sus/ SV.
La fața locului este prezentă o echipă a SDN Suceava și a constructorului care evaluează situația, a precizat sursa citată.
sursa NewsBucovina