Polițiștii din Suceava au gestionat cu profesionalism o situație de risc, ce a început prin amenințări și fapte de violență în familie din partea unui bărbat și a continuat prin infracțiuni rutiere și punerea în pericol a siguranței participanților la trafic, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu.
Potrivit acestuia, lucrul în echipă și coordonarea eficientă a patrulelor de poliție în teren a făcut ca șoferul să fie extras la timp din trafic, înainte de a provoca o tragedie.
Astfel, după o intervenție cu utilizarea mijloacelor tehnice din dotare la cazul sesizat de violență domestică, polițiștii au reușit, cu utilizarea dispozitivului de oprire forțată tip spike, să oprească vehiculul urmărit, condus de șoferul băut.
La data de 12 februarie 2024, în jurul orei 16.00, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112, de către o femeie, din comuna Rădășeni, cu privire la faptul că este amenințată și agresată fizic de către soțul său.
Echipajul de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini s-a deplasat la adresa indicată de apelantă, identificând în curtea locuinței pe agresor, care se manifesta violent verbal.
La vederea polițiștilor, bărbatul a intrat în mașina sa, care era parcată în curte, blocând portierele.
Prin geamul din dreptul șoferului, care era întredeschis, polițiștii au încercat pulverizarea cu spray-ul iritant lacrimogen din dotare, moment în care bărbatul ar fi demarat cu vehiculul care avea cheia în bord, ieșind pe poarta imobilului și pătrunzând pe drumul public.
Imediat, polițiștii au urcat în autospecială și au intrat în urmărirea autoturismului, fiind utilizate stațiile din dotare și alertate echipajele din zona Fălticeni.
Echipajele de poliție au relaționat în permanență, comunicând în dinamică date privind traseul de deplasare și alte elemente de interes operativ, unul din echipajele suplimentare solicitate, realizând, pe DJ209B, în localitatea Malini, un blocaj rutier, cu desfășurarea pe partea carosabilă a dispozitivului de oprire forțată.
Astfel, la scurt timp, vehiculul a apărut în spectrul vizual, fiind în continuare urmărit de către primul echipaj de poliție care a intervenit la fapta de violență în familie, reușindu-se, cu ajutorul dispozitivului spike, perforarea cauciucurilor autoturismului urmărit și scoaterea acestuia din trafic în condiții de siguranță.
Bărbatul de 46 ani a fost extras fără incidente și încătușat, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice, însă a refuzat recoltarea de probe biologice, în prezența personalului medical.
S-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind aplicate și procedurile specifice Legii nr. 217/2003, polițiștii emițând ordin provizoriu de protecție.
De asemenea, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice, șoferul fiind sancționat și pentru comportamentul contravențional la regimul rutier.
Totodată, în urma evaluării, s-a dispus internarea forțată într-o unitate medicală de psihiatrie, urmând a fi dispuse măsuri procesuale.
Neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție și un act de sfidare a legii și autorității, ci poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire.
Polițiștii reiterează un apel către toți participanții la trafic, în special către cei predispuși la încălcarea legislației: Respectați legea! Nu vă puneți în pericol sănătatea, viața și libertatea!
sursa NewsBucovina