Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a salutat, vineri, avizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Pașcani-Suceava.
„Astăzi este ziua când se naște A7 Suceava la autostradă. Așa cum anunțăm câteva zile în urmă pe ordinea de zi la CNAIR a fost avizat tronsonul de autostradă A7 Pașcani Suceava. Astăzi este o zi istorică, A7 devine sută la sută certitudine care leagă Suceava de București”, a spus Flutur.
El a arătat că pentru el nu mai contează cine va mai vorbi de acest proiect și că pentru el este o datorie împlinită.
„M-am suflecat, mi-am luat cizme, mi-am luat cravată, m-am dus în șantiere, m-am dus la București și m-am întors în politica de la vârf sa introduc în programul de guvernare că prioritate Pașcani – Suceava, m-am întâlnit de zeci de ori cu proiectanții implicați în acest proiect, am suportat înțepături și critici, am înghițit multe nedreptăți și neadevăruri, dar triumfă pragmatismul. De aici în colo e certitudine Autostradă Pașcani – Suceava”, a spus Flutur .
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că Studiul de Fezabilitate al Autostrăzii Pașcani-Suceava a fost aprobat în Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Autostrada Pașcani-Suceava, parte a A7 (Autostrada Moldovei), va avea o lungime de aproximativ 62 de kilometri și o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA),” a declarat ministrul Grindeanu.
El a detaliat că autostrada va fi împărțită în două loturi, cu contractele de construcție finanțate din Programul de Transport 2021-2027, care vor fi licitate independent. Lotul 1, cu o lungime de 33 de kilometri, va conecta nodul rutier Roșcani la DJ 208C, în timp ce Lotul 2, de 28,97 kilometri, va lega nodul rutier Aeroport și drumul de legătură DN29 și Aeroport.
Autostrada Pașcani-Suceava va traversa județele Iași (12,3 km), Botoșani (6,5 km) și Suceava (43,17 km), aducând beneficii semnificative pentru dezvoltarea economică și socială a regiunii.
Pe traseul drumului de mare viteză vor fi construite 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, 8 parcări, două Centre de Întreținere și Coordonare, cinci noduri rutiere: Tătăruși – Heci (DJ208F), Dolhasca (DJ208I), Roșcani (DJ208C), Dumbrăveni (DJ208B), Aeroport Suceava (cu drum acces DN29 și drum acces Aeroport).
Traseul va începe din nord-vestul municipiul Pașcani (km 77+393 al Autostrăzii A7) și se va desfășura până în estul Municipiului Suceava, în proximitatea Aeroportului Internațional Suceava, unde se conectează cu viitorul tronson de drum de mare viteză (Suceava-Siret) care va face legătura și Punctul de trecere a frontierei Siret.
sursa NewsBucovina