Băut și cu permisul reținut, prins la volan
La data de 18 februarie, în jurul orei 00. 00, lucrătorii Poliției orașului Broșteni, în timp ce efectuau serviciul de patrulare supraveghere și control trafic rutier, au identificat în trafic pe Drumul Național 17B, Broșteni, prin zona Primăriei orașului, un autoturism, care circula spre intersecția cu DJ177A, condus de un bărbat în vârstă de 45 ani din comuna Dorna-Arini.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,42mg/litru alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la UPU Vatra Dornei unde i s-a prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Fiind verificat în baza de date, acesta figura cu premis de conducere, având dreptul de a conduce reținut.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
sursa Bucovina Media