La data de 23 februarie orele 10. 40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza cartierului Burdujeni, aflându-se pe strada Calea Burdujeni, au oprit pentru control un autoturismul care se deplasa sinuos, conducătorul acestuia fiind identificat în persoana unui bărbat vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în municipiul Suceava. Întrucât acesta emana halenă alcoolică i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, rezultatul afișând o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice s-a constatat faptul că cel în cauză figurează cu mențiuni de interes operativ, fiind posesor a permisului de conducere, dar având dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost intocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante sub aspectul comiterii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe ” faptă prev şi ped. de art 336 Cod Penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin 2 din C.P. cu aplicarea art. 38 alin 1 din C.P., cercetările urmând a fi continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier.
sursa NewsBucovina