Polițiștii suceveni au confiscat țigări de contrabandă și indisponibilizat un autoturism după un control în trafic
Astfel, duminică în jurul orei 8:00, poliţiștii rutieri din cadrul Compartimentului Rutier – Poliția Orașului Gura Humorului, în timp ce acţionau în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză pe D. N. 2E, în localitatea Capu Codrului au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din comuna Preuteşti fiind depistat de aparatul radar circulând cu viteza de 75 km/h în localitate.
S-a procedat la efectuarea unui control al autovehiculului ocazie cu care au fost descoperite în portbagajul maşinii, la roata de rezervă un număr de 300 pachete ţigarete (6000 bucăți țigarete), de proveniență extracomunitară.
Șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei.
Totodată s-a dispus confiscarea țigaretelor fără timbru, de provenienţă extracomunitară în valoare totală de 4.500 lei şi a autoturismului, în valoare de aproximativ 15.000 lei .
sursa NewsBucovina