Olympus, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, anunță încheierea unui parteneriat strategic cu Federația Română de Handbal (FRH), care vizează susținerea performanțelor echipelor naționale de handbal feminin și masculin.
Parteneriatul acoperă jumătate din sezonul competițional 2023-2024 și întreg sezonul 2024-2025 și are ca obiectiv susținerea în dezvoltare și performanță a echipelor de handbal românești.
„Suntem mândri să susținem handbalul românesc. Această colaborare reflectă nu doar angajamentul nostru pentru promovarea unui stil de viață sănătos și activ, ci și susținerea noastră pentru pregătirea viitorilor campioni. Ne dorim să fim alături de echipele de handbal în parcursul lor în competițiile naționale și internaționale și să fim parte a succesului handbalului românesc”, a declarat Mădălina Toma, Marketing Director, Olympus.
Din 2011, compania operează în județul Brașov, la Hălchiu, cea mai mare unitate de procesare a laptelui din sud-estul Europei, dar și cea mai avansată din punct de vedere tehnologic. Orientarea companiei spre performanță merge dincolo de calitatea înaltă a produselor și se reflectă și în susținerea sportivilor din România.
„Ne bucurăm să avem alături de handbalul românesc un partener care împărtășește aceleași valori de excelență, dedicare și promovarea unui stil de viață activ. Parteneriatul cu Olympus este un pas important în susținerea continuă a sportivilor noștri, demonstrând cum colaborările strategice pot contribui la dezvoltarea și succesul handbalului românesc”, a declarat Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal.
Pe lângă susținerea financiară, colaborarea se va reflecta și în ambalajele produselor Olympus fabricate în România, subliniind angajamentul Olympus față de sportul de performanță. Mai mult, brandingul Olympus va fi prezent la meciurile oficiale ale echipelor naționale, oferind un suport vizibil și constant jucătorilor în toate competițiile importante.
Olympus se află în topul celor mai importanți trei producători de lactate de pe piața locală. Compania își concentrează întreaga activitate pe excelență, inovație și sustenabilitate, cu o atenție deosebită acordată promovării unui stil de viață activ și sănătos. Brandul a devenit sinonim cu produse de cea mai bună calitate, dezvoltate în perfectă armonie cu natura, realizate după rețete grecești tradiționale autentice. Olympus rămâne dedicat susținerii unor inițiative care reflectă valorile fundamentale de excelență și promovează pasiunea pentru sport și un stil de viață activ și sănătos.
sursa SuceavaNews