Consiliul Local Suceava aprobat, joi, în ședința ordinară, alocarea de fonduri pentru înlocuirea pistei actuale a Stadionului Areni cu o pistă cauciucată.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat astfel că sunt două vești bune pentru suceveni.
„Începând de mâine, 1 martie, toți cei care își doresc să alerge o pot face de luni până sâmbătă, între 08:00 – 18:00, pe pista de alergare a stadionului Areni”, a spus viceprimarul.
El a arătat că a doua veste bună este că acesta va fi ultimul an în care se va alerga pe zgură, întrucât a fost aprobat în ședința de Consiliu Local proiectul cu privire la refacerea pistei de atletism.
Lucian Harșovschi a reamintit că la Zona de agrement de pe malul râului Suceava se poate alerga tot timpul anului.
sursa NewsBucovina