Polițiștii au continuat activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos. Cooperarea cu toți factorii responsabili și cu atribuții în prevenirea și combaterea delictelor silvice este extrem de importantă, fiind organizate acțiuni în sistem integrat.
De asemenea, s-a continuat relaționarea eficientă și cu activiștii de mediu, în urma unei informații oferite de către aceștia fiind confiscat un transport de material lemnos și indisponibilizat un ansamblu de vehicule de mare tonaj.
La data de 29.02.2024, în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, au fost sesizați de către un activist de mediu, cu privire la faptul că un autotren ce se afla în parcarea unei societăți comerciale cu profil prelucrare material lemnos, cu sediul în mun. Rădăuți, jud. Suceava, transporta ilegal materiale lemnoase.
Avându-se în vedere sesizarea, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul de Ordine Publică s-au deplasat la locul indicat de către apelant, unde au identificat ansamblul auto ce făcea obiectul sesizării.
Astfel, a fost identificat ansamblul auto format din autoutlitara ce tracta semiremorca, semiremorca fiind încărcată cu materiale lemnoase. De asemenea, la volanul autoutilitarei a fost identificat conducătorul auto de 40 ani, cu domiciliul în com. Piatra Șoimului, jud. Neamț, acesta prezentând avizul de însoțire materiale lemnoase în format electronic emis la data de 29.02.2024, ora 08:58:10.
Avizul în cauză a fost emis pentru cantitatea de 37,88 mc lemn rotund de esență rășinoase speciile brad și molid, transportul fiind început de la data de 29.02.2024, orele 09:00:16 de la un depozit cu sediul com. Pîngărați, sat Stejaru, jud. Neamț și având înregistrat traseul parcurs de la locația de emitere și până la destinație.
În continuare, polițiștii au procedat la verificarea transportului de materiale lemnoase prin intermediul aplicației SUMAL CONTROL, împrejurare în care a rezultat faptul că avizul, deși a fost emis la data de 29.02.2024, orele 08:58:10, acesta figura ca fiind încărcat pe serverul SUMAL 2.0., la data de 29.02.2024, orele 12:48:57, respectiv în momentul în care acest mijloc de transport se afla în parcarea societății din jud. Suceava.
Pentru aceste motive, precum și faptul că a fost sesizată o neconcordanță între cantitatea de materiale transportată și cea înscrisă în aviz, ansamblul auto identificat a fost condus la sediul Ocolului Silvic Marginea, în vederea inventarierii.
Activitatea de inventariere a avut loc la data de 01.03.2024, prilej cu care în semiremorcă a fost fost identificată cantitatea de 41,56 mc lemn de foc, de esență rășinoase din speciile: molid – 31,14 mc, brad – 10,24 mc și larice – 0,18 mc, iar la volum total calculat cu toleranța prevăzută de lege a rezultat un plus de 2,45 mc lemn foc molid față de cantitatea înscrisă de aviz.
Ca urmare a reinterogării în aplicația SUMAL 2.0, s-a constatat că, deși avizul a fost emis la data de 29.02.2024, orele 08:58:10, acesta figurează în aplicația SUMAL 2.0. desktop ca fiind creat la data de 29.02.2024, orele 12:48:57, în momentul în care semiremorca se afla în în mun. Rădăuți, jud. Suceava, la sediul unității economice.
Având în vedere aspectele constatate, polițiștii au dispus întocmirea unui dosar penal, confiscarea materialului lemnos și indisponibilizarea ansamblului auto.
Cantitatea de 41,56 mc lemn de foc, de esență rășinoase din speciile: molid – 31,14 mc, brad- 10,24 mc și larice – 0,18 mc, a fost ridicată în vederea confiscării și lăsată în custodia Ocolului Silvic Marginea, iar ansamblul auto format din autoutilitara și semiremorcă folosit la săvărșirea infracțiunii a fost indisponibilizat și depus la locația special amenajată a IPJ Suceava din comuna Stroiești, județul Suceava și s-a procedat la sigilarea acestuia.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport, faptă prevăzută de art. 68, alin. 2^1 din Legea 46/2008, ce va fi soluționat procedural de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea.
Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.
sursa Știri din Bucovina