Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că municipalitatea intenționează să acceseze din nou fonduri elvețiene, pe noile apeluri de proiecte care urmează să fie lansate în toamna acestui an. Această decizie vine în urma unei întâlniri la sediul Primăriei, la care a participat și șeful Biroului Contribuției Elvețiene, Giacomo Solari, după ce primarul a participat la Forumul organizat de Federația Patronală a IMM-urilor din România, având ca subiect învățământul dual, unde a fost prezent și un reprezentant al Ambasadei Elvețiene.
În trecut, Primăria Municipiului Suceava a accesat fonduri elvețiene în valoare de 10.000.000 de franci elvețieni, utilizate pentru modernizarea iluminatului public cu lămpi tip LED, precum și pentru achiziția de autovehicule și autobuze electrice.
Printre proiectele prezentate în cadrul întâlnirii se numără și „Noua Platformă Industrială a Sucevei”, inițiativă care vizează dezvoltarea economică și industrială a municipiului.
Primarul Ion Lungu a exprimat încrederea că colaborarea cu Ambasada Elveției va continua și pe viitor, în vederea implementării unor noi proiecte de dezvoltare pentru comunitatea suceveană.
sursa NewsBucovina