Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României anunță înființarea Grupului „Noua Arboroasa” pentru conservarea și promovarea moștenirii culturale a compozitorului Ciprian Porumbescu. Grupul își propune să organizeze acțiuni civice și culturale menite să scoată în evidență contribuția inestimabilă a lui Ciprian Porumbescu la patrimoniul muzical al României.
Grupul, care își propune să inițieze un dialog aplicat și consecvent între generații, a ales acest nume pentru a onora activitatea lui Ciprian Porumbescu, de această dată în contextul implicării civice. Se știe că, în 1875, studenții români din Cernăuți, un oraș aflat sub dominația habsburgică, au înființat Societatea Arboroasa, care își propunea să organizeze evenimente culturale. Doi ani mai târziu, Ciprian Porumbescu a devenit președintele societății, direcționând activitățile acesteia către organizarea unor conferințe urmate de concerte. În această perioadă, el se afla în anul III la Institutul Teologic și era popular printre colegii săi.
A compus o serie de lucrări pentru aceste seri muzicale: „Tabăra românească”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Hai, române!” sau „Salutare”. O telegramă trimisă către Primăria din Iași cu prilejul comemorării a 100 de ani de la decapitarea domnitorului Grigore Ghica a stârnit nemulțumirea Guvernului Austro-Ungar, care a dispus o percheziție la sediul Arboroasei și arestarea lui Ciprian Porumbescu. În închisoare a stat într-o celulă murdară cu doi criminali. Aici i s-a permis să aibă acces la vioara Amati, datată 1626, pe care a primit-o de la tatăl său. Deținuții îl ascultau cântând și izbuceau în lacrimi la auzul unei doine. A scris în închisoare lucrarea „Suspinul prizonierului”. La proces, toate capetele de acuzare au fost combătute, iar compozitorul și-a dovedit nevinovăția, fiind eliberat după ce a stat închis 11 săptămâni.
Grupul „Noua Arboroasa” este deschis tuturor celor care își propun să păstreze și să promoveze moștenirea culturală a renumitului compozitor Ciprian Porumbescu. Tot ce trebuie să faceți este să completați formularul de înscriere pe fundatiadanvoiculescu.ro.
Spectacol de teatru pentru o valoare națională
Inițiativa înființării Grupului „Noua Arboroasa” face parte din proiectul Ziua Recunoștinței Naționale, un demers al FDVDR, care aduce un omagiu valorilor naționale. În 2024, Ziua Recunoștinței Naționale este dedicată compozitorului Ciprian Porumbescu și va fi sărbătorită printr-un spectacol omagial „Crai Nou. Viața lui Ciprian Porumbescu”.
Evenimentul, care va avea loc luni, 11 martie, ora 19:00, la Teatrul Național București, Sala Pictură, o va avea ca invitat special pe strănepoata celebrului compozitor Scholz Cionca Stanca Emilia, dar și pe ceilalți membri ai Grupului „Noua Arboroasa”. De altfel, oricine poate deveni membru al „Noua Arboroasa”, inclusiv participanții la spectacol, care vor fi invitați să se alăture inițiativei.
Invitații vor avea ocazia să admire o expoziție inedită care reflectă viața și activitatea artistică a marelui compozitor. Expoziția reunește fotografii de epocă, documente și fragmente de jurnal din colecția personală a strănepoatei lui Ciprian Porumbescu. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, vor fi expuse, în premieră, în spațiul public, trei partituri originale din colecția Bibliotecii Naționale a României, reprezentând o veritabilă comoară culturală. Astfel, invitații vor avea ocazia să descopere exemplarele rarisime: „Balada”, „Camelii” și „Craiu nou”, fiind cele mai cunoscute opere ale compozitorului Ciprian Porumbescu.
Evenimentul organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României reprezintă un tribut adus uneia dintre cele mai luminoase figuri ale culturii românești, oferind publicului ocazia de a se conecta cu moștenirea culturală a țării noastre.
sursa NewsBucovina