A început montarea noilor grinzi, în cadrul lucrărilor de reabilitare a podului de pe DN 2H, de la Milișăuți. Lucrarea este executata de asocierea SC Test Prima SRL – SC Beny Alex SRL – SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL.
Momentan, traficul ușor destinat riveranilor se desfășoară pe o variantă provizorie, în vreme ce traficul greu este deviat pe rute ocolitoare.
„Astăzi sunt din nou prezent pe teren, asistând la demararea procedurilor pentru montarea grinzilor. Inițial acest lucru trebuia să se producă la alt termen, dar din nou s-a înregistrat o întârziere datorată lipsei unor autorizații ISCIR pentru personalul care trebuia să execute aceste lucrări. Din păcate, întârzierile acumulate nu mai pot fi recuperate dar pot fi stopate, astfel încât să fie finalizat proiectul în termenul asumat. Am afirmat că nu voi mai face trimitere la alte proiecte aflate în gestiunea DRDP Iași care curg în alt ritm, mizez pe implicarea corectă a tuturor factorilor de decizie implicați în realizarea proiectului. Discuțiile avute cu reprezentanții constructorului și ai beneficiarului arată că termenul de finalizare a etapei de montare a grinzilor va fi în data de 15 martie”, a precizat prefectul judetului Suceava, Alexandru Moldovan.
sursa Știri din Bucovina