Un bărbat este cercetat penal pentru furt după ce a fost prins că a furat patru șampoane dintr-un supermarket din Suceava.
Polițiștii de la Secția de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin apel direct de către șefa unui magazin aflat pe strada Calea Burdujeni din Suceava cu privire la faptul că a surprins o persoană ce a sustras bunuri din magazin.
Echipajul de poliție care a mers la fața locului a stabilit că un sucevean a intrat în magazinul respectiv și a luat de pe raft patru șampoane H&S pe cale le-a ascuns sub haina cu care era îmbrăcat, în zona abdomenului. Ulterior, a trecut de casele de marcat fără a avea intenția de a le plăti.
El a fost oprit de șefa de magazin care apoi a solicitat intervenția lucrătorilor de poliție.
Bunurile sustrase au o valoare de cca. 150 lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Reprezentanta magazinului, a declarat verbal că nu se constituie parte civilă în procesul penal, deoarece prejudiciul a fost achitat.
Suspectul a fost condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni, unde a recunoscut comiterea faptei, în cauză fiind întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii Compartimentului Sisteme de Pază din cadrul Secției de Poliție Burdujeni sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
sursa NewsBucovina