Adolescent accidentat pe o trecere de pietoni din Gura Humorului
În ziua de 14 martie, în jurul orei 13. 00, un bărbat de 35 ani, din județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea autoutilitara, care tracta semiremorca pe b-dul Bucovinei, având direcția de deplasare Frasin către Suceava, ajungând în zona trecerii de pietoni din dreptul unui supermarket, a acroșat un pieton în vârstă de 17 ani, din comuna Păltinoasa, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
sursa Bucovina Media