În județul Suceava, rata de promovare înregistrată la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat național 2024 este de 43,27%, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Comparativ, în anul 2023, procentul mediilor peste 6 (limita de promovabilitate) a fost de 51,88%.
1. STATISTICA REZULTATELOR PE MEDII
Total prezenți la toate probele 5175 din care:
a. Număr elevi respinși : 2936 (56,73%) din care: 2729 cu medii sub 5 și 207 cu medii între 5 – 5,99
b. Număr elevi reușiți : 2239 (43,27%) din care: 646 cu medii între 6-6,99; 770 cu medii între 7-7,99; 591 cu medii între 8-8,99; 232 cu medii între 9-9,99
Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul elevilor prezenți la toate probele scrise.
2. STATISTICA REZULTATELOR PE PROBE
Proba Ea – limba și literatura română
Total elevi: 5124, din care:
a. Reușiți 3237 (63,17%)
b. Respinși 1887
Proba Eb – limba și literatura maternă
Total elevi: 29, din care:
a. Reușiți 17 (58,62%)
b. Respinși 12
Proba Ec – Proba obligatorie a profilului
Total elevi: 5079 (matematică 3592, istorie 1487), din care:
a. Reușiți 3157 (62,15%) : matematică 2137 (59,49%) și istorie 1020 (68,59%)
b. Respinși: 1922: matematică 1455, istorie 467
16 elevi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (matematică 9, istorie 7).
Proba Ed – Proba la alegere a profilului și specializării
Total elevi: 5021 (biologie – 1892, chimie – 105, fizică – 185, economie – 9, filosofie – 11, geografie – 1193, informatică – 391, logică, argumentare și comunicare – 1124, sociologie – 29, psihologie – 82), din care:
a. Reușiți 3287 (65,4%) : biologie 903 (47,72%), chimie 97 (92,38%), fizică 99 (53,51%), economie 7 (77,77%), filosofie 10 (90,90%), geografie 906 (75.94%), informatică 354 (90,53%), logică, argumentare și comunicare 821 (73,04%), sociologie 26 (89,65%), psihologie 64 (78,04%)
b. Respinși 1734
28 elevi au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și specializării (biologie 13, chimie 2, economie 1, fizică 2, logică, argumentare și comunicare 10).
Inspectorul școlar general al județului Suceava, Grigore Bocanci, a făcut următoarele precizări dată fiind generalizarea evaluării digitalizate pentru simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat:
– Rezultatele înregistrate la probele scrise ale simulării examenului național de bacalaureat 2024 au fost transmise de inspectoratul școlar către fiecare unitate de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale.
– Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.
– Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau, precum și, începând cu 20 martie, la borderourile de evaluare corespunzătoare. Conducerile unităților de învățământ vor pune la dispoziția cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise de la nivelul Ministerului Educației prin inspectoratele școlare, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către elevi/părinți.
sursa NewsBucovina