Ca urmare a unei sesizări transmise la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava privind depozitări neconforme de deșeuri în mai multe locații pe teritoriul administrativ al orașului Vicovu de Sus, în data de 19. 03.2024 s-a efectuat un control de către comisari ai G.N.M.-C.J. Suceava.
Comisarii de mediu suceveni au văzut că s-au demarat activități de salubrizare de către autoritatea administrației publice locale, dar că la fața locului s-au constatat depozitări neconforme de deșeuri pe malul stâng al râului Suceava, în zona aval punte pietonală.
Astfel, prin actul de control încheiat s-au trasat măsuri ferme cu termene de realizare în vederea salubrizării zonelor afectate de depozitări neconforme de deșeuri, concomitent cu ridicarea și predarea deșeurilor operatorului de salubrizare contractat în vederea valorificării/eliminării legale a acestora.
Totodată, pentru faptul că nu a luat măsuri de prevenire a poluării accidentale a mediului prin depozitări necontrolate de deșeuri, reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, în baza legislației specifice în vigoare.
sursa NewsBucovina