Soția primarului comunei Vatra Moldoviței demis de Prefectura Suceava, candidează din partea PNL la funcția de edil. Saghin Brândușa a fost curtată și de PSD să se înscrie în competiția electorală la alegerile locale din luna iunie 2024.
Primarul comunei Vatra Moldovitei, Virgil Saghin, a fost demis din functie de prefectul de Suceava, dupa ce a fost condamnat la inchisoare cu suspendare. Este a doua oara cand Saghin isi pierde mandatul de primar ca urmare a unei decizii a instantei.
Prefectul Alexandru Moldovan a semnat la inceputul lunii martie 2024, ordinul prin care se constata incetarea de drept inainte de expirarea duratei normale a mandatului de primar al comunei Vatra Moldovitei, Virgil Saghin, ca urmare a condamnarii acestuia la o pedeapsa a doi ani de închisoare cu suspendarea executării pentru abuz în serviciu. La o pedeapsă similară și tot cu suspendare a fost condamnat și Lucian Chichifoi, un alt inculpat în dosar.
Saghin Brândua este, inginer silvic și proprietară a pensiuni Valcani, Detine o ferma de vaci, iar la pensiune ipromovează gastronomia locală in forma sa autentică. Virgil și Brândusa safgin sunt părinții a trei copii (acum, sunt mari, unul dintre băieți va fi medicul veterinar al fermei) .
Virgil Saghin, primarul comunei sucevene Vatra Moldoviței, a fost condamnat pentru abuz în serviciu. Procurorii au stabilit că a achiziționat 315 mese și 80 scaune pentru căminele culturale din două sate fără să organizeze licitație și la prețuri mult peste cele practicate pe piață.
Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv în 14 februarie 2024 pe Virgil Saghin, primarul comunei Vatra Moldoviței din Suceava, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pentru abuz în serviciu. La o pedeapsă similară și tot cu suspendare a fost condamnat și Lucian Chichifoi, un alt inculpat în dosar.
Anca Gabriela Matei, consilier juridic la primăria Vatra Moldoviței, a fost achitată pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi achiziționat, prin primărie, mobilier pentru două cămine culturale din satele Paltinu şi Ciumârna, prin intermediul unei firme, fără licitație și la un preț dublu față de cel real.
Procurorii spun că Primăria Vatra Moldoviței ar fi încălcat legislația privind atribuirea contractelor de achiziție publică, în condițiile în care mobilierul pentru căminele culturale din satele Ciumârna și Paltinu are o valoare totală de 200.000 de lei, ce depășește pragul de 30.000 de euro, prevăzut de articolul 19, aliniatul 1 din OUG 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică.
La această sumă, procedura de atribuire a contractului trebuia să cuprindă licitația deschisă, licitația restrânsă sau cererea de oferte, lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, contractul ar fi fost supraevaluat.
„S-a produs un prejudiciu în valoare de 106.075 lei, ce constă în diferenţa dintre valoarea de piaţă a produselor achiziționate de către Primăria comunei Vatra Moldoviței, obţinută prin compararea mai multor oferte şi preţul plătit pentru aceste produse către SC … SRL”, explicau procurori
Vorbim practic de producerea și, ulterior, achiziționarea a 315 mese și 80 scaune pentru cele două cămine culturale, care nu a impus cunoștințe tehnice de înaltă specialitate. Evident, erau mai multe firme cu expertiză în domeniu (dovadă fiind făcută prin ofertele comunicate de celelalte patru societăți în cursul urmăririi penale).
Prin urmare, instanța de judecată a stabilit, la rândul său, că primarul comunei Vatra Moldoviței a preferat să negocieze direct cu o firmă acihiziția bunurilor și la prețuri mult peste cele practicate pe piață, în loc să organizeze o licitație, așa cum prevede legea.
„Instanța de fond a reţinut ca fiind dovedită încălcarea legislației din domeniul achizițiilor publice la momentul încheierii contractului de furnizare produse nr. 7110/02.08.2016 cu societatea SC … SRL, împrejurare de natură a justifica tragerea la răspundere penală a persoanelor cu atribuții în domeniu, care au participat în mod direct la atribuirea contractului”, este concluzia din luna fenruarie 2024 a magistraților.
Contactată telefonic, Saghin Brândușa a spus că este soția primarului Saghin Virgil însă l-a intrebarea,, Candidați din partea PNL la funcția de primar al comunei?,, , doamaa Brândușa a închis telefonul și nici la un alt apel nu a vrut să mai răspundă, cel puțin la numărul la care a fost apelată.
sursa Știri din Bucovina