A urcat băut la volan. Cu ce alcoolemie l-au depistat polițiștii rădăuțeni
La data de 20 martie, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au oprit pentru control pe strada Volovățului din municipiul Rădăuți, autoturismul condus de către un localnic.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, ocazie cu care s-a constatat că rezultatul testului a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere acest aspect, șoferul fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru recoltarea probelor de sânge, fiindu-i recoltate două probe de sânge, aspect cu care acesta a fost de acord.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
sursa Bucovina Media