Trei persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren în comuna Poiana Stampei. Accidentul a avut loc în această dimineață iar la fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Din evenimentul rutier au rezultat trei victime, toate din autoturism. Acestea erau conștiente și cooperante.
După ce au fost evaluați medical, răniții au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
sursa NewsBucovina