La data de 23 ianuarie 2018, în jurul orei 14:00, în autogara din orașul Gura Humorului, a avut loc un incident grav între un șofer de autocar și o femeie care intenționa să călătorească către județul Botoșani.
În timp ce șoferul autocarului efectua manevra de parcare, femeia, crezând că autocarul este gata să plece, a făcut semn să oprească, apropiindu-se de vehiculul în mișcare. În această situație șoferul a adresat cuvinte jignitoare femeii, iar între cei doi a avut loc un schimb de replici care a escaladat rapid.
Șoferul a coborât din autocar și a aplicat victimei o lovitură puternică peste față. Incidentul a fost observat și fotografiat de femie, care ulterior a apelat serviciul de urgență 112.
Potrivit certificatului medico-legal, femeia a suferit leziuni, inclusiv o echimoză palpebrală cu hemoragie subconjunctivală, necesitând îngrijiri medicale timp de 5-7 zile.
Femeia a explicat că se afla în autogară pentru a călători spre județul Botoșani și că a fost agresată fără nicio provocare directă din partea sa.
În urma anchetei și a probelor prezentate, șoferul autocarului a fost găsit vinovat de agresiune și condamnat pentru comportamentul său violent.
Astfel, Judecătoria Gura Humorului, a stabilit pedeapsa amenzii de 4.500 de lei (150 zile-amendă x 30 lei suma corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea de către inculpatul PÎNZARU GHIORGHE, a infracţiunii de „purtare abuzivă” cu amânarea aplicării pedepsei amenzii de 4.500 de lei, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.
Parchetul Judecătoriei Gura Humorului a constestat decizia instanței de fond, iar Curtea de Apel Suceava a decis, marți, să accepte în partea contestația.
„Stabileşte pedeapsa amenzii de 5.400 de lei (180 zile-amendă x 30 lei suma corespunzătoare unei zile-amendă) pentru săvârşirea de către inculpatul PÎNZARU GHIORGHE a infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 2 Codul penal. În temeiul art. 83 alin. 1 Codul penal amână aplicarea pedepsei amenzii de 5.400 de lei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt în contradicţie cu prezenta decizie. În baza art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 26.03.2024, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Codul de procedură penală”, se arată în minuta instanței.
sursa NewsBucovina