O femeie de 82 de ani a fost adusă vineri dimineața la UPU Suceava, fiind transferată de la Spitalul Gura Humorului.
Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral de nivel mediu și era confuză.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, dr. Dan Teodorovici, traumatismul s-a produs ca urmare a lovirii cu un corp contondent, respectiv un panou publicitar la Gura Humorului.
„La momentul sosirii în UPU pacienta era confuză, iar în urma investigațiilor s-au decelat leziuni cerebrale motiv pentru care va fi internată în secția de neuro-chirurgie”, a precizat dr. Dan Teodorovici.
sursa NewsBucovina