Detaliile accidentului mortal de la Fălticeni
La data de 29 martie, în jurul orei 22. 00, Alexandru Beșleagă în timp ce conducea autoturismul marca Opel pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Fălticeni, având direcția de mers Fălticeni – Preutești, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un gard din beton, de pe partea stângă a sensului de mers, de la un imobil după care a fost proiectat într-un stâlp E-ON, pe care l-a distrus.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul fratelui șoferului, pasager pe locul din dreapta față.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice la Spitalul Municipal Fălticeni. De asemenea acesta a fost testat și cu aparatul drugtest rezultatul fiind negativ.
În momentul accidentului atât conducătorul auto cât și pasagerul, nu foloseau centura de siguranță.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”ucidere din culpă”.
sursa Bucovina Media