Femeie din Dornești decedată după ce a acuzat dureri în zona pieptului. Familia se pregătește de înmormântare. În cauză, urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, faptă prevăzută de art. 192 alin. (1) din Codul penal, cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Dornești.
Ieri, orele 11:45, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, au fost sesizați de către Spitalul Municipal Rădăuți prin intermediul Ofițerului de Serviciu din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, cu privire la faptul că, la centrul primiri urgențe a Spitalului Municipal Rădăuți a decedat o persoană de sex feminin, din com. Dornești, jud. Suceava.
În urma deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate au rezultat următoarele:
I. Lăcrămioara locuia împreună cu familia sa în sat Iaz, comuna Dornești, județul Suceava.
La data de 31.03.2024, în jurul orelor 11.00, în timp ce se afla la domiciliul său a început să se simtă rău, acuzând dureri în zona pieptului.
Văzând acestea, soțul său, a transportat-o pe soția sa la Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În jurul orelor 11.20, femeia a ajuns împreună cu soțul său la Spitalul Municipal Rădăuți, loc în care a intrat în stop-cardio respirator, iar în ciuda manevrelor de resuscitare, la ora 11.30, a fost declarat decesul acesteia.
Din discuțiile purtate cu numitul Ieremia Filaret, soțul persoanei decedate, a reieșit că în ultima perioada, soția sa a acuzat dureri în zona pieptului, aceasta urmând un tratament medicamentos.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.
În cauză, urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, faptă prevăzută de art. 192 alin. (1) din Codul penal, cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Dornești.
sursa Știri din Bucovina