Câmpulungean omorât de către un localnic. Cu o zi înainte au băut împreună.
upă consultarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus încadrarea juridica a faptei sub aspectul infracțiunii de omor, procurorul dispunând reținerea autorului pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
În cursul acestei zile, după completarea probatoriului și obținerea rezultatelor preliminare ale necropsiei urmează a fi dispuse măsuri procesuale în consecință de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Crimă la beție
La data de 31.03.2023, în jurul orei 19 :23, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de către personalul medical de pe ambulanță cu privire la faptul că în urma deplasării la un caz medical, au constatat decesul unui pacient dar și faptul că acesta prezenta urme de violență, existând suspiciunea unei agresiuni. Inițial, ambulanța fusese sesizată pentru intervenție de către o vecină a pacientului care îl văzuse pe acesta căzut.
La fața locului s-a deplasat și echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, intr-o locuință fiind identificat cadavrul lui Pașcan Valentin de 46 ani, localnic. Acesta prezenta urme de violență la nivelul feței, însă în casă nu s-au identificat urme de răvășire, persoana decedată fiind cunoscută ca și consumatoare de alcool, existând și posibiltatea vătămării prin cădere.
Având în vedere suspiciunile create, s-a solicitat și echipa operativă sub coordonarea SIC IPJ Suceava și laboratorul criminalistic mobil, fiind informat totodată și procurorul criminalist.
În urma cercetării criminalistice amănunțite și a exploatării unor informații, s-a stabilit că în ziua precedentă între victima și Maxim Daniel de 35 de ani a avut loc un conflict pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice. Cei doi locuiau împreună cu chirie la adresa unde a fost identificat cadavrul, ambii bărbați fiind fără ocupație, consumatori înrăiți de băuturi alcoolice și având un mod de viață dezorganizat.
Tot din cercetări s-a stabilit că între cei doi a izbucnit un conflict, Maxim Daniel de 35 de ani aplicându-i părții vătămate Pașcan Valentin de 46 ani mai multe lovituri în zona capului, care au dus la decesul ulterior al victimei.
În cauză s-a dispus și efectuarea necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a legăturii directe de cauzalitate între lovituri și deces.
A fost localizat pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc și autorul Maxim Daniel de 35 de ani, acesta recunoscând fapta comisă, motivat de consumul de alcool în exces și conflictul spontan.
După consultarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus încadrarea juridica a faptei sub aspectul infracțiunii de omor, procurorul dispunând reținerea lui Maxim Daniel pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
În cursul acestei zile, după completarea probatoriului și obținerea rezultatelor preliminare ale necropsiei urmează a fi dispuse măsuri procesuale în consecință de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
sursa Știri din Bucovina