Beat la volan, a intrat cu mașina într-un autoturism parcat
La data de 01 aprilie, în jurul orei 21. 00, echipajul de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier, a fost sesizat cu privire la faptul că un autoturism a acroșat un alt vehicul parcat pe strada Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți.
La fața locului a fost identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Bilca, care a declarat faptul că în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuți spre centrul municipiul Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat pe partea dreaptă a carosabilului.
Cu ocazia testării cu aparatul etilometru, a rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
sursa Bucovina Media