- Noul parteneriat va accelera dezvoltarea grupului MedLife în ceea ce privește utilizarea celor mai noi și avansate metodologii și tehnologii de secvențiere genetică în diagnosticul de rutină.
- MedLife devine astfel operatorul cu cea mai mare expertiză în zona de genetică și biologie moleculară din România.
- Ținând cont de mișcările puternice din piață așteptate în lunile următoare, MedLife vizează mai multe parteneriate noi și achiziții de pachete majoritare de acțiuni, concentrându-se, în același timp, pe eficiența și majorarea graduală a marginilor.
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță intrarea în acționariatul Personal Genetics, centru de genetică medicală umană, cu acoperire națională, înființat în anul 2011. Astfel, Grupul MedLife devine operatorul care deține cea mai mare expertiză în sfera de secvențiere genetică și biologie moleculară, având, totodată, și una dintre cele mai mari rețele de laboratoare și centre de recoltare la nivel național.
Cu o prezență de referință pe piața medicală românească, Personal Genetics se remarcă prin echipa sa de specialiști de înaltă calitate și tehnologia de vârf utilizată în laboratorul său de genetică medicală. Compania oferă servicii avansate de diagnostic genetic pentru o gamă variată de afecțiuni, în oncologie, onco-hematologie, ginecologie și boli rare, fiind angajată activ în dezvoltarea și aplicarea de metode noi pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților. Prin rețeaua sa extinsă, de 18 centre în întreaga țară și multiple certificări internaționale, Personal Genetics întărește statutul MedLife de lider în domeniul geneticii medicale din România.
„Prin intrarea în acționariatul Personal Genetics, pe de o parte, răspundem nevoilor pieței pentru inovare și servicii medicale de înaltă calitate. Completarea expertizei noastre pe zona de oncogenetică confirmă capacitatea noastră de a anticipa și satisface cerințele în continuă schimbare ale pacienților și ale industriei medicale, aducând medicina viitorului în prezent. Ne propunem să valorificăm potențialul acestui parteneriat pentru a crea rezultate durabile și sustenabile, oferind simultan pacienților noștri cele mai avansate și personalizate soluții medicale disponibile la nivel internațional.
Pe de altă parte, prin această nouă achiziție confirmăm statutul nostru de jucător veritabil și de încredere în domeniul fuziunilor și achizițiilor pe piața medicală privată. Cultura organizațională și disciplina financiară solidă reprezintă cheia succesului nostru în procesul de integrare, care demonstrează ca avem capacitatea să consolidăm și să extindem operațiunile noastre în mod eficient și sustenabil. Urmează, probabil, o perioadă efervescentă pe partea de M&A în domeniul medical privat din România și suntem pregătiți în acest sens”, a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte al grupului MedLife.
„Cu un accent deosebit pe medicina personalizată și preventivă, Personal Genetics oferă de mai bine de un deceniu suport medical pentru a conduce pacienții și medicii către o nouă eră în medicină, în care informațiile genetice sunt utilizate în mod eficient pentru a îmbunătăți diagnosticul, tratamentul și monitorizarea afecțiunilor genetice. Ne bucurăm să găsim în MedLife un partener strategic alături de care vom intra într-o nouă etapă a evoluției și dezvoltării noastre. Prin acest pateneriat, avem oportunitatea de a accelera inovația și de a extinde impactul nostru în domeniul medical, MedLife fiind liderul medical privat cu cea mai largă bază de pacienți și cel mai mare know-how în medicină integrată, având o echipă solidă de medici buni și tehnologie avansată. Privim cu încredere către viitorul colaborării noastre și suntem hotărâți să continuăm să aducem valoare pentru pacienți și pentru întreaga industrie medicală”, a declarat Ariadna Löwendal-Dănilă, CEO Personal Genetics.
Din 2011, MedLife a bifat zeci de achiziții naționale și internaționale, integrând cu succes nu mai puțin de 73 de companii. Totodată, grupul este orientat și spre dezvoltarea de proiecte organice, în ultimii doi ani finalizând 13 astfel de proiecte. Din punct de vedere strategic, MedLife se concentrează pe dezvoltarea proiectului MedLife Medical Park și pe extinderea rețelei prin deschiderea de noi unități medicale în întreaga țară. De asemenea, grupul își propune să fie atent la tendințele pieței și la eventuale oportunități care susțin creșterea organică sau prin achiziții, având însă ca principal obiectiv consolidarea marginilor de profitabiltate post-achiziții.
MedLife a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri consolidată pro-formă în valoare de 453 milioane de euro, în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului precedent, înregistrând un avans de două cifre pentru majoritatea segmentelor de business.
MedLife este cea mai mare rețea de unități medicale private din țară, iar standardele de excelență se regăsesc în fiecare dintre cele 40 de laboratoare ale sale. Cu un total de 5 secvențiatoare în laboratoarele din Grup, MedLife este la momentul actual operatorul cu cea mai mare expertiză pe zona de secvențiere genetică din țara noastră.
sursa NewsBucovina