Un puternic incendiu a izbucnit, vineri seara, la o gospodărie în orașul Milișăuți.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat că inițial la fața locului au intervenit pompierii militari și civili, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar că ulterior forțele și mijloacele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere, respectiv cinci, în total.
La sosirea pompierilor flăcările se manifestau la casa de locuit și la anexe.
Suprafața afectată este de aproximativ 150 de metri pătrați.
La ora publicării acestei știri pompierii lucrau pentru lichidarea ultimelor focare și pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de incendiu.
sursa NewsBucovina