O autobasculantă fără încărcătură s-a răsturnat, sâmbătă după amiaza, la Drăgușeni.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava o autobasculantă, fără încărcătură, s-a răsturnat în afara părții carosabile, fiind afectate bunuri a două proprietăți private, respectiv gard, bucătărie de vară și locuință.
Conducătorul autobasculantei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, conștient și cooperant, a fost monitorizat de către echipajul SMURD B2, și ulterior acesta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice fiind afectat și un stâlp de electricitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
sursa NewsBucovina