La finele acestei săptămâni, CSM Suceava a disputat primul meci din acest sezon competițional al Diviziei Naționale de rugby. După două sezoane chinuitoare în Liga Națională, acolo unde a jucat cu echipe profesioniste, formația suceveană a debutat tot în compania unei de același profil, dar care nu s-a mai înscris în primul eșalon valoric.
Dacă în sezonul trecut ”marinarii” le-au dar sucevenilor peste 100 de puncte, de această dată scorul partidei CSM Constanța – CSM Suceava a fost 76-21. Pentru gruparea suceveană au marcat Gabriel Plăcintă, două eseuri și Lucian Preutescu, unul, iar Cristi Bilaucă le-a transformat pe toate trei.
”Am pierdut, dar sunt mulțumit de modul în care băieții noștri s-au luptat contra unei grupări profesioniste. Anul acesta avem la dispoziție un lot extrem de tânăr și dornic de afirmare.
Ce pot să spun după un astfel de meci este că, a doua zi când majoritatea alor noștri au mers la servici, nu puteau nici să miște pur și simplu, nici să vorbească, parcă au fost călcați de tren. După două drumuri la Constanța și un joc aprig, toată lumea s-a resimțit.
În următoarele două etape vom sta pentru că am amânat partidele cu CSM Galați și Grivița București pentru că echipa LPS Suceava de juniori U 20 dispută semifinala și finala Campionatului Național și nu avem la dispoziție mai mulți jucători. Următorul meci va fi pe 27 aprilie la Suceava cu Știința Petroșani” a declarat antrenorul echipei CSM Suceava, Marcel Crețuleac.
sursa SuceavaNews