Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a demarat programul „Județul Suceava la Autostradă”, un proiect amplu ce vizează colaborarea cu primarii din zonele adiacente traseelor autostrăzilor, mediul de afaceri, asociațiile patronale și de turism pentru redefinirea priorităților de dezvoltare în contextul apariției noilor autostrăzi.
Autostrada A7 a devenit o certitudine, cu proiectul și execuția primului tronson, de 62 km, Pașcani – Suceava, aflat pe agenda Guvernului. De asemenea, s-a aprobat proiectarea și execuția primului tronson al Autostrăzii A14 – Autostrada Nordului. Deja sunt în curs de lucrare tronsoane din Autostrada Unirii A8, în sudul județului Suceava, a declarat Gheorghe Flutur.
În prim plan, președintele CJ Suceava a pregătit un master plan al drumurilor județene modernizate sau aflate în curs de modernizare, care fac legătura cu aceste autostrăzi.
Astfel, Flutur a făcut o enumerare a unor tronsoane de drumuri județene cu Autostrada A7:
• Drumul Județean Forăști – Manolea – Dolhești – Dolhasca;
• Drumul Județean Dumbrăvița – Uidești – Tătăruși (IS);
• Drumul Județean Fălticeni – Hârtop – Valea Glodului – Liteni;
• Drumul Județean Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca;
• Drumul Județean Verești – Roșcani;
• Drumul Județean Adâncata – Fetești – Siminicea;
• Drumul Județean Hănțești – Zvoriștea;
• Drumul Județean Cacica – Todirești – Dărmănești;
• Noul Drumul Județean Stroiești – Costâna – Dărmănești;
• Drumul Județean Dărmănești – Calafindești – Siret;
• Drumul Județean Satu Mare – Grănicești (asfaltare nouă);
• Drumul Județean Siret – Mușenița – Frătăuții Noi;
• Drumul Județean Zvoriștea – Grămești – Siret.
Sunt trasee de drum cea mai mare parte modernizate iar altele in curs de modernizare pe câteva porțiuni care au mai rămas.
La Autostrada Nordului, mai multe drumuri modernizate:
• Drumul Județean Frasin – Stulpicani – Ostra – Broșteni;
• Drumul Județean Stulpicani – Câmpulung Moldovenesc;
• Drumul Județean Gura Humorului – Capu Câmpului – Valea Moldovei;
• Drumul Județean Berchișești – Mazănești – Liteni – Moara;
• Drumul Județean Fălticeni – Horodniceni – Cornu Luncii.
La Autostrada Unirii A8
• Drumul Județean Vatra Dornei- Panaci – Bilbor -Toplița;
• Drumul Județean Mălini – Borca – Poiana Largului;
• Drumul Județean Boroaia – Giulești – Țimișești (Neamț).
„Mai sunt și alte tronsoane care fac legătura cu aceste autostrăzi, dar ce dorim este să cerem CNAIR să investească pentru legături cu autostrăzile, cum este drumul paralel cu frontiera, Vicovu de Sus -Climăuți – Autostrada A7, dar și breteaua Milișăuți – A7, iar drumurile locale vor trebui gândite cu racorduri care să fluidizeze traficul spre și dinspre autostradă”, a spus Flutur.
Această nouă realitate impune revizuirea planurilor de urbanism, identificarea locurilor pentru parcurile industriale în apropierea autostrăzilor și amenajarea parcărilor. CJ Suceava continuă să amenajeze parcări panoramice în diverse zone precum Rarău, pasul Puzdra, Pleșa, Măgura și altele.
Noua strategie include și aspecte turistice, promovarea zonelor atrăgătoare și dezvoltarea arhitecturii tradiționale pentru a lansa programul „Județul Suceava la Autostradă”.
sursa NewsBucovina